Civil - Familie - Divorţ cu copii - condiţii în Noul Cod Civil . Luni - Sambata: 7:00 - 17:00 . carmen.stoean@yahoo.com. Str. Plugarilor 5, București. 074 322 6016 Barou Bucureşti. MENU. Divorț cu copii minori la notar Notarul public poate constata divorțul prin acordul soţilor şi elibera certificatul de divorţ, inclusiv dacă există copii minori născuţi din căsătorie, din afara ei sau adoptaţi, în baza art. 375 din noul Cod civil. Ce este autoritatea părintească? cu ce e diferită față de custodia copilului? În anul 2011 Codul familiei, cel din care am citat mai sus, a fost abrogat de Codul civil în vigoare. Acest cod a fost adaptat tendințelor europene de a responsabiliza ambii părinți, și a introdus noțiunea de autoritate părintească. Noul Cod Civil schimbă în bine lucrurile privind încredinţarea copiilor după divorţ. "Noul concept - custodie comună - va intra în vigoare de la 1 octombrie şi va crea cadrul legal prin care soţii aflaţi în divorţ să poată hotărî împreună atât în privinţa educaţiei, a timpului liber, cât şi a activităţilor extraşcolare ale copiilor rezultaţi din Situatii la divort: divor? cu copii, Sentinta civila nr. - din data de 20.03.2013, pronuntata de Judecatoria Pitesti art. 396, art. 398 alin. 1, art. 400, alin. 2, art. 402, alin. 1 din Noul Cod civil, art. 607 si urm. din Codul de procedura civila. Anexat actiunii s-a depus un set de inscrisuri (filele 5-9), iar la data de 30.01.2013 s-a (1) noul cod civil (divorţul prin acord fără copii minori) să constate desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi atunci când există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei, care sunt ai ambilor soţi sau adoptaţi de ambii soţi, numai dacă există acordul expres al soţilor asupra următoarelor aspecte: sO1v. In situatia neintelegerii dintre parinti in legatura cu acest aspect, instanta de tutela va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor (art. 402 Cod Civil). Precizari Noul Cod Civil prevede ca obligatia de intretinere se executa de regula in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala. Noul Cod Civil: Ce se intampla in caz de logodna, divort sau custodia copiilor. Potrivit noului Cod Civil, doi soti pot divorta atunci cand se separa, chiar daca separatia a avut loc cu mult timp inainte de depunerea cererii de divort. "In cazul divortului, regimul matrimonial inceteaza intre soti la data introducerii cererii de divort. Noul Cod Civil: Divortul. Institutia divortului era reglementata de Codul Familiei, iar in Noul Cod Civil textele se regasesc in articolele 373 - 403), cu unele imbunatatiri; Desfacerea casatoriei prin hotarare judecatoreasca, la cererea unuia sau ambilor soti, atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre ei sunt atat de grav si Art. 375 Noul cod civil Condiţii Cazurile de divorţ Desfacerea căsătoriei Art. 376 Noul cod civil Procedura Cazurile de divorţ Desfacerea căsătoriei Art. 377 Noul cod civil Menţiunea în actul de căsătorie Cazurile de divorţ Desfacerea căsătoriei Comentarii despre Art. 373 Noul cod civil Motive de divorţ Cazurile de divorţ Desfacerea căsătoriei (1) noul cod civil (divorţul prin acord fără copii minori) să constate desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi atunci când există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei, care sunt ai ambilor soţi sau adoptaţi de ambii soţi, numai dacă există acordul expres al soţilor asupra următoarelor aspecte:

noul cod civil divort cu copii